Morile de apă

 

Morile de apă de pe Cheile Rudăriei Caraş Severin

 

Aşezate asemenea unei salbe de mărgele de-a lungul cursului apei pe o lungime de 3 km, în sat şi în afara satului, morile valorifică, într-o concepţie hidroenergetică şi constructivă care învederează o mare experienţă şi abilitate “inginerească”, potenţialul energetic modest al râului Rudăria datorat unei diferenţe de nivel nesemnificative.

 

Exploatând la maximum avantajele terenului, corectând ingenios aspectele dezavantajoase – prin străpungeri de tunele în stânca dură, prin acumulări în spatele unor baraje din trunchiuri de arbori, prin instalarea morilor pe ambele maluri şi realizarea admisiei pe ambele părţi ale axului hidraulic vertical al roţilor de apă (pe partea dreaptă, tradiţională, obişnuită, ca şi pe partea stângă, netradiţională şi chiar nerituală, ceea ce le-a dat numele de “mori îndărătnice”) – ţăranii din Rudăria au durat, generaţie după generaţie şi veac după veac, un complex mulinologic monumental şi pitoresc, ingenios şi eficient, capabil să rezolve nevoile de măcinare ale celor câtorva sute de familii din momentul maximei expansiuni a localităţii.

 

Denumite în graiul local după numele fondatorului (sau familiei fondatoare), morile din Rudăria – asemenea celor din întreg arealul sud-carpatic, din această extremitate sud-vestică a Carpaţilor Meridionali până în cotul Vrancei – au fost construite şi exploatate în sistem asociativ, de mai multe familii având calitatea de “rândaşi”.

 

Frumuseţea naturii şi destoinicia omului oferă prin cele 22 de mori de apă cu ciutură un loc unic prin peisaj, floră, arhitectură arhaică, legende şi poveşti.

 

 

Toponimul Rudăria derivă de la cuvintele slave ruda = minereu şi reka = râu, rudaria, adică locul de unde se extrage minereul de fier.

Numele actual al localităţii Eftimie Murgu, poartă numele marelui revoluţionar român paşoptist cu numele omonim.

 

Localizarea rezervaţiei

Rudăria se află amplasată pe teritoriul localităţii Eftimie Murgu, pe Valea Almajului – situată în SV României, de-a lungul cursului Rudăriei, pe ambele maluri, atât în interiorul cât şi în afara satului Eftimie Murgu pe Valea Rudăriei.

 

Pe cursul acestui râu, localnicii au construit mori de apă cu ciutură pentru măcinarea grăunţelor folosind forţa apei. Debitul constant al apei pe tot parcursul anului şi diferenţa de nivel au făcut posibil acest lucru. În perioada interbelică existau 48 de mori, după venirea comunismului şi colectivizarea agriculturii au mai rămas doar 22 mori, 9 în afara satului şi 13 mori în sat, funcţionale toate.

 

Destinaţie actuală

Morile reuşesc să macine 130-140 kg de făină în 24 de ore şi sunt deţinute în devălmăşie de 15-25 de rândaşi (rândaş – familie ce are dreptul de a folosi moara la un interval de timp – „rând” – ce este cuprins între 12-24 de ore). Dar, rudărenii nu folosesc morile doar pentru a obţine făina, ci aici se întâlnesc şi pentru a pune la cale căsătorii, povestesc şi petrec, leagă şi dezleagă.

 

Atracţia acestor mori de apă cu ciutură este dată de legendele fiecărei mori, modul arhaic de funcţionare precum şi peisajul sălbatic al zonei.

 

 

Datare

• este incertă şi, în acelaşi timp, nerelevantă, datorită perisabilităţii lemnului ce era înlocuit periodic.
• Morile de apă cu roată orizontală sunt utilizate în spaţiul balcanic şi sud Carpatic încă din primele secole ale mileniului I.
• Morile de apă au pătruns în spaţiul carpato – danubiano – pontic încă din vremea daco – romanilor (secolele II-III d.HR).

Rudăria (fostul nume al localităţii Eftimie-Murgu) – aflată în perimetrul Văii Almajului, judeţul Caraş – Severin – este datată documentar din anul 1241.

 

Aspecte materiale

• Au fost construite şi exploatate în sistem asociativ, sau „în devălmăşie”, cum spun localnicii, de mai multe familii având calitatea de „rândaşi” (după „rândul” cuvenit la măcinarea grânelor, în cursul fiecărei săptmâni).

 

Descriere

• Arhitectura vernaculară tradiţională
• Ansamblu alcătuit din 22 de mori de apă cu ciutură (roată orizontală cu cupe radiale); morile sunt construcţii din lemn de dimensiuni reduse, utilizate pentru necesităţile de măcinare de cereale ale comunităţii.

Potențialul energetic modest al râului, datorat unor diferențe de nivel nesemnificative, a fost în mod excepțional valorificat prin crearea de acumulări în spatele unor baraje din trunchiuri de arbori, construcția de stăvilare, străpungeri de tunele în stâncă, jgheaburi, instalarea morilor pe ambele maluri și realizarea admisiei pe ambele părți ale axului hidraulic vertical. Se păstrează, sunt în stare de funcționare și parțial utilizate 22 de mori din cele circa 40 câte se pare că au existat pe valea Rudăriei.

Autenticitatea sistemului constructiv tehnic este păstrată în întregime. Unele roți și jgheaburi au fost înlocuite, încă din anii ‘80, cu elemente metalice perfect similare, din motive de eficiență în exploatare.

 

Coşul pentru grăunţe şi piatra de moară superioară care este mobilă. Piatra de moară inferioară este fixă. Prin frecarea celor două pietre de moară se obţine făina.

 

Roata este pusă în mişcare de apa venită pe jgheab şi transmite rotaţia la piatra de moară prin intermediul unui ax vertical.

Roata este susţinută de o pârghie de lemn pe care este aşezată o bucată de piatră scobită în interior ca locaş pentru axul vertical.

 

Coş pentru grăunţe

Roata

 

Componente tehnice

Morile de apă existente în aceste locuri înglobează un sistem hidraulic ce își găsește specificul în folosirea ciuturii (asemănătoare celei construite după sistemul Kapllan), fiind totodată cel mai întins parc mulinogic din sudul Europei.

 

Proiecte existente – stadiul derulării

Valoarea excepțională a sitului, starea avansată de degradare la care ansambul ajunsese la sfârșitul anilor ‘90, dar și potențialul său turistic, au determinat declanșarea unui program de salvare de către specialiștii Complexului Muzeal Național ASTRA din Sibiu. Acesta a obținut finanțare europeană și a avut sprijinul susținut al comunității locale, direct interesate în salvarea sitului, al autorităților județene.

 

Starea reconversiei

Completă – prin proiectul de restaurare, cu păstrarea funcțiunii intiale, a tuturor celor 22 de mori, proiect coordonat de Complexul Muzeal Național ASTRA în perioada septembrie 2000 – februarie 2001.

 

 

Legende

 

„Legenda dăinuirilor” spune că dacă îți potrivești ceasul după porunca naturii și vei petrece o noapte într-una din cele două mori Îndărătnică, în timp ce moara merge în gol, dimineață te trezești întinerit, deoarece piatra morii macină timpul îndărăt.

 

În „legenda Svinecei” se spune că demult la moara Roșoanea, înspre noaptea de Sânzâiene, când printre oameni coboară duhurile bune dar și cele rele, măcina o fată foarte frumoasă, iar un moș care trecea pe-acolo și care se transformase în vârcolac datorită unei monede blestemate, a necinstit-o după care a ucis-o. Continuarea legendei spune că pe vale coborî zâna cea bună și văzând atâta cruzime îl transformă pe moș în lup, blestemându-l „să nu poți deveni om până nu sapi cu ghearele și cu dinții pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construiești o moară la care tu să nu ai rând niciodată”. Pe partea râului unde se întâmplase grozăvia, a rămas un loc pietros pentru totdeauna. Părinții, în căutarea fetei, au pierit înghețați pe stâncile Rudăriei; primăvara, în locul unde au urcat cei doi au apărut stâncile Adam și Eva, unele din cele mai frumoase stânci din Banat.

 

Pe lângă legendele cu o istorie mai îndelungată, există și „ciudățenii ” din zilele noastre privitoare la mori. Astfel că la moara Tunel, a fost adus preotul, acum 30 de ani, să alunge spiritele rele. De când se încuiaseră accidental patru capre înăuntru, fiind găsite după cinci zile în cea mai bună stare, în acel loc se auzeau noaptea tot felul de zgomote, țipete de petrecere, glasuri de femei, icneli și mugete înfundate, viori și trompete, tropot de cai, tălăngi și muzici de patefon. Nimeni nu mai îndrăznea să macine la moara de-acolo. O altă povestioară spune că un rândaș după ce și-a umplut sacul cu făină de la moara Îndărătnică (a cărei roată se învârtește în sens invers acelor de ceasornic), a plecat acasă, unde a găsit boabele întregi, de n-a mai avut liniște cu nevasta câteva zile, fiindcă femeia îl bănuia că nici nu dăduse pe la moară.